Eticheta de „creativ” vinde. Dar ce cumpărăm, de fapt?
Într-un peisaj saturat de oferte, apar din ce în ce mai des așa-numitele „ateliere de creație” organizate de persoane fără experiență în domeniul educației sau al artei. Câteva materiale mai accesibile, un limbaj motivațional preluat de pe internet și o pagină de Instagram bine cosmetizată sunt adesea tot ce stă în spatele unor astfel de inițiative.
Dezvoltarea emoțională, stimularea gândirii critice sau sprijinirea expresiei personale nu pot fi doar enunțuri de marketing. Ele necesită structură, metodă, intenție pedagogică și, mai presus de toate, responsabilitate. Or, într-o parte tot mai mare a acestei industrii în care sunt implicați minori, vedem exact opusul: superficialitate, lipsă de sens și o abordare populistă a unui domeniu care ar trebui să fie profund formativ.
Când „arta” este redusă la bricolaj de duzină
Nu orice activitate cu lipici, sclipici și hârtie colorată este „artă”. Nu orice joc cu pensula este „exprimare creativă”. Atunci când nu există un cadru pedagogic autentic – unul care să țină cont de vârsta copilului, de stadiul său de dezvoltare, de nevoile sale cognitive și emoționale – ceea ce se întâmplă este doar o formă de „entertainment” ambalat în concepte educaționale.
Mai grav este că aceste pseudo-ateliere ajung să creeze o percepție distorsionată despre procesul creativ: unul fără profunzime, fără reguli, fără efort. Arta devine astfel o activitate oarecare, doar un alt mod de a-ți umple timpul cu ceva, fiind lipsită de valoare, iar copiii nu învață nimic despre complexitatea actului artistic, ci doar cum să urmeze un șablon.
Riscul cel mai mare: dezamăgirea și pierderea încrederii
Mulți părinți aleg aceste ateliere din dorința sinceră de a-și sprijini copiii. Însă, în lipsa unei reglementări clare sau a unor criterii de evaluare, diferența dintre un atelier veritabil și unul improvizat devine tot mai greu de făcut. Copiii participă, uneori repetat, fără să înțeleagă ce anume au învățat sau trăit. Iar atunci când încep să simtă că „arta” nu le oferă nicio nimic, renunță. Nu pentru că nu ar avea talent sau deschidere, ci pentru că experiența a fost, pur și simplu, lipsită de conținut.
Este timpul pentru standarde și transparență
Acest articol nu este un atac asupra inițiativelor de organizare a atelierelor de creație. Dimpotrivă – este un apel la exigență. Educația artistică merită să fie luată în serios. Avem nevoie de facilitatori pregătiți, care înțeleg diferența dintre exprimarea liberă și haos, dintre joc și procesul formativ, dintre libertate și amalgam educațional.
Iar părinții au dreptul să întrebe cine sunt cei care le educă copiii. Ce pregătire au? Ce metodologii folosesc? Ce obiective urmăresc? Și, mai ales, ce rămâne în urma acestor activități, dincolo de fotografiile frumos filtrate?
Atelierul de creație nu este un moft, ci poate fi o poartă deschisă spre lumea interioară a copilului, spre identitate. Dar numai dacă este condus cu rigoare, pasiune și competență.
Este timpul să cerem mai mult decât „atmosferă”! Este timpul să alegem cu discernământ, nu între binișor și deloc, ci între util și distructiv.
