ECO 4R7

ECO 4R7 – Dăm start celui de-al doilea proiect derulat anul acesta de Unity Art.

Proiectul se adresează elevilor din Râmnicu Sărat și localitățile limitrofe. Grupul țintă este reprezentat de 100 elevi: 50 de elevi din ciclul gimnazial și 50 de elevi de liceu.

Proiectul implică și elevi cu CES integrați în învățământul de masă sau din învățământul special.

Obiectivele proiectului „Eco 4R7 – Atelier de artă urbană” sunt tangenţiale cu obiectivele prevăzute în:

  • Strategia națională de gestionare a deşeurilor pentru perioada 2013-2027;
  • Strategia de dezvoltare a Municipiului Râmnicu Sărat (2019);
  • Legislația națională și reglementările europene relevante privitoare la gestionarea deşeurilor, implementarea metodelor progresive de colectare, reciclare, valorificare şi depozitare.

„Eco 4R7 – Atelier de artă urbană”  se va implementa în beneficiul comunității, prin capacitarea și încurajarea grupului țintă de a se implica activ în dezvoltarea/ evoluția imaginii acesteia, atât în timpul derulării efective a proiectului, în conformitate cu agenda de activități și regulile de participare, cât și după finalizarea proiectului.

Start ECO 4R7!

„Suntem preocupați de moștenirea pe care o lăsăm generațiilor viitoare. Producem idei, le trece prin foc, iar pe cele ce se dovedesc rezistente, fiabile, le botezăm în apa speranței și le lăsam să zboare! Fiecare proiect marca Unity Art este gândit pe termen lung!”

„ECO 4R7” are ca scop creșterea gradului de conștientizare asupra importanței celor trei R (Reducerea, Refolosirea și Reciclarea deșeurilor) în rândul elevilor.

Prin intermediul celor 25 de ateliere de artă urbană prevăzute în agenda de activități a proiectului, se intenționează formarea de conduite eco-civice în rândul elevilor, stimularea gândirii creative și promovarea practicilor de reciclare în comunitate.

Ce înseamnă ECO 4R7?

„ECO 4R7” este denumirea unui proiect de mediu inițiat de Unity Art și este cofinanțat de Municipiul Râmnicu Sărat prin Consiliul Local Municipal în baza Legii nr. 350/2005.

„Eco 4R7” este un acronim pentru „ECO ART” – ce desemnează titlul proiectului.

Mai mule detalii despre proiect, criteriile de selecție și modalitatea de înscriere aflați accesând secțiunea „Proiecte” de pe această pagină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Vă putem ajuta?
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună. Prin navigarea pe acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.